FIȘIER SPECIAL
Economia „Night Blue”
Partea 1: sistemul E42
Introducere
În cele ce urmează vom încerca un exercițiu destul de dificil, și anume acela de a contesta gândirea existentă la nivelul mentalului colectiv din lumea întreagă. Acest exercițiu este unul anevoios nu doar din cauza complexității argumentelor aduse sau a modului lor de prezentare, care sunt destul de simple, ci din cauza unei condiționări bazate pe un sistem de credințe universal acceptat și prezentat ca fiind unul adevărat, real, bazat pe fapte și de nezdruncinat în expresia realității sale transcendente, când, de fapt, este complet fals.
O minciună spusă de zece ori rămâne tot o minciună; o minciună spusă de zece mii de ori devine un adevăr.
Acest sistem de credințe este unul fals, însă este prezentat ca fiind unul adevărat deoarece întreg sistemul social al zilelor noastre își găsește echilibrul și rădăcina în credința de neclintit în realitatea aferentă acestuia, care este cunoscută de noi toți. Mai mult, experți economici, chiar și doctori în economie admit din punct de vedere rațional validitatea credinței în acest postulat, cu ajutorul unor dovezi. Însă chiar dacă aceste dovezi ar exista și chiar dacă plecăm de la principiul că acestea există cu adevărat, ele sunt extrem de contextuale. Tocmai de aceea, aceste dovezi nu sunt relevante decât în contextul lor specific, și nu într-un cadru mult mai larg. De exemplu, știm că dacă aruncăm un măr, acesta va cădea. Acesta este un fapt, iar dovada validității sale poate fi prezentată în mod irefutabil și sistematic. Însă această dovadă este valabilă doar pe Pământ, nu și în spațiu.
S-au căutat numeroase alternative pentru a palia în sfârșit puternicul potențial distructiv al economiei eponime, aceasta fiind cauza incontestabilă a profundelor inegalități și suferințe cauzate de caracterul său exclusivist și elitist în esență. În ciuda atributelor intelectuale incontestabile ale unor astfel de cercetători eminenți, putem constata că niciunul nu a reușit vreodată să ne prezinte vreo dovadă. Cauza acestui eșec nu se datorează faptului că obiectul cercetării era zadarnic, acesta fiind inexistent. Cauza acestui eșec se datorează faptului că nu au fost căutate suficiente alternative, printr-o cercetare aprofundată care să meargă până la rădăcina problemelor identificate. Nimeni nu îi poate blama deoarece trebuie să știm sau cel puțin să conștientizăm faptul că există o etapă preexistentă cauzei primordiale a celor mai mari probleme ale societății.
Dacă un sistem devine problematic prin însăși natura sa, problema răspândindu-se înspre toate articulațiile care îi permit să se exprime, putem deduce cu ușurință că orice căutare a unei soluții în interiorul aceluiași sistem este sortită eșecului. Soluția la această deficiență a sistemului trebuie așadar căutată în afara lui, într-o zonă ferită de orice influență exercitată de acesta din urmă. În cazul de față, nevoia de a opri acest sistem care contaminează lumea este absolut imperioasă, în măsura în care toxicitatea sa, evidentă pentru oricine, se răspândește fără cea mai mică umbră de rezistență la nivelul a tot ceea ce îi este subordonat, chiar și la nivelul soluțiilor pe care am putea fi tentați să le găsim, conducând, fără milă, la distrugerea a tot ceea ce este exploatat de sistem pentru a-i permite să trăiască și să se dezvolte, începând de la mediul înconjurător și până la Om, până la bucuria acestuia din urmă, până la speranțele și posibilitățile sale de a se împlini. Orice entitate silită să își distrugă propria viața pentru a putea supraviețui nu poate fi calificată decât într-un singur mod cunoscut în literatură și în cinematografie drept „vampir”, indiferent de conceptele pe care le-am putea asocia cu acest termen.
În orice caz, dacă toți oamenii de pe planeta noastră, începând de la cei mai simpli până la ce mai erudiți, susțin în mod unanim că un lucru este imposibil, și când în plus se aduce dovada acestei imposibilități, ar fi curată nebunie să considerăm acel lucru ca fiind fals. Dacă vi s-ar spune că sistemul social, și așadar cel economic, este singurul viabil în această lume și că a ne imagina un alt sistem capabil să soluționeze de unul singur toate problemele societății e pură utopie, nu ar fi curată nebunie să considerăm această afirmație ca fiind una neadevărată? Ba bine că nu! Iar dacă toată lumea susține același lucru, înseamnă că acela este adevărul! Și totuși, acel lucru este cu totul fals în realitate.
Și aceasta nu este expresia unui sistem de credințe. Acesta este un adevăr faptic, irefutabil și demonstrabil. Iar în prezent, dificultatea acestui exercițiu rezidă exclusiv în acceptarea acestuia. Nu în efectuarea demonstrației, ci în a ne asigura că o astfel de demonstrație este acceptabilă pentru cei care îl vor conștientiza. Nu din punct de vedere intelectual, ci din punct de vedere emoțional. Cu toții știm că civilizația umană nu este ideală. Dar nimeni nu vrea să conștientizeze faptul că a trăit în iad, și mai ales, că s-a obișnuit destul de bine cu iadul. Iată adevăratul exercițiu al textului de față și provocarea căreia trebuie să-i facem față. Numeroși experți, chiar și în perioada recentă, au încercat să atragă atenția asupra gravității situației în ceea ce privește precaritatea planetei, fără a suscita cea mai mică reacție din partea celor care gestionează sau participă la gestionarea economiei mondiale. Realitatea este observată de fiecare dintre noi și, cu toate acestea, puțini sunt cei care se îngrijorează cu adevărat. Unii oameni de știință pretindeau deja cu ani în urmă că este deja prea târziu pentru a mai salva planeta, întărind acțiunile propovăduitorilor economiei distructive și argumentând că, fiind oricum prea târziu, nu mai are niciun sens să facem cale întoarsă și că, decât să facem o schimbare, mai bine să permitem umflarea cifrelor la sfârșit de an și să continuăm distrugerea, esențialul, prioritatea absolută fiind, dacă nu discursurile liniștitoare și soporifice ale politicienilor, profitabilitatea și așadar banii derivați dintr-un sistem care îi îmbogățește pe cei bogați și îi sărăcește pe cei săraci într-un clivaj politic copleșitor, care îi circumscrie pe cei săraci, din ce în ce mai numeroși și care suferă cel mai mult din cauza situației globale zi de zi, în țarcul celor săraci, protejând și ridicând pe scara puterii banilor infima minoritate a celorlalți.
Într-adevăr, mergând pe același fir, distrugerea lumii va deveni în curând endemică, cu toate consecințele catastrofale pe care ni le putem imagina. Schimbarea sistemului nu mai este o opțiune. Problema care se pune acum este supraviețuirea la cea mai mare scară posibilă. Însă va mai dura până vom reuși acest lucru.
Pentru a fi cât mai clari, această posibilitate era practic inexistentă în urmă cu un deceniu. Însă lucrurile s-au schimbat. Dificultatea manevrei nu mai constă în posibilitatea de a instaura un alt sistem regândit de la zero. Dificultatea constă în a convinge cel puțin 10% din populația lumii că un astfel de sistem este posibil, acești 10% fiind extrem de tentați, cu toată onestitatea lor, să respingă o astfel de posibilitate sub efectul condiționării.
Și totuși, acesta este obiectivul nostru. Având în vedere că am făcut față cu succes tuturor provocărilor anterioare, știm că vom reuși și de data aceasta. Ultima provocare înaintea prăbușirii economiei distrugerii și care se continuă prin instaurarea progresului global este economia „Night Blue” născută din sistemul „E42”.
Scurtă retrospectivă istorică
În anul 1923, șaptesprezece experți, oameni influenți din diferite domenii și, într-o oarecare măsură idealiști, deținători ai unor averi personale în marea majoritate moștenite de la părinți, au avut ocazia de a schimba opinii cu ocazia unei serate în care s-au regăsit alăturea din pură întâmplare. Dezbătând rezolvarea problemelor lumii mai în glumă mai în serios, așa cum mulți alții o făcuseră înaintea lor și cu siguranță și mai apoi, au căzut de comun acord, cu mult înainte ca acesta să devină un argument electoral pe cât de la modă, pe atât de lipsit de sens, că planeta se îndreaptă în mod inevitabil spre pieirea sa dacă ritmul frenetic al revoluției industriale, începute ca o continuare firească a Iluminismului, avea să își continue dezvoltarea firească. Chiar dacă izul băuturii a încins spiritele mesenilor noștri înhămați la o conversație pe cât de aprinsă, pe atât de neașteptată, și care într-un final avea să schimbe fața lumii, tonul acestei discuții sfârși prin a-și pierdea aparenta superficialitate. Ca și cum dovezile le-ar fi apărut dintr-o dată în văzul ochilor, discuțiile deveniră tot mai serioase pe măsură ce și-au dat cu toții seama de riscurile implicate și de direcția evoluției economice a lumii care, printre altele, avea să sufere o schimbare radicală având în vedere amenințările care se prefațau ca urmare a creșterii popularității unui anumit partid socialist german.
Cei șaptesprezece meseni din medii foarte diferite, s-au înhămat la jocul găsirii unei soluții alternative la destinul implacabil căruia îi era sortită Omenirea, cel puțin conform tuturor probabilităților, dar doar după ce au identificat punctul ce reprezenta originea primordială a problemei de la baza tuturor problemelor, prezente și viitoare. Bineînțeles că auziseră de ideologia NAZISTĂ. Știau că dacă acest partid beneficia de finanțare, urma să devină un pericol pentru întreaga lume, iar în caz contrar, s-ar fi pierdut în uitare. Știau că vor exista în mod inevitabil grupări de interese private care vor beneficia de pe urma investiției într-un conflict și că dacă nazismul ajunge la putere, acest conflict ar fi izbucnit, indiferent de rapoartele serviciilor secrete franceze care ajunseseră la concluzia că Adolf Hitler nu prezenta niciun risc datorită lipsei sale de importanță umană și politică.
Aceștia au ajuns la concluzia că sistemul monetar era adevărata problemă, dar că eliminarea acestuia nu era posibilă. Aceasta era așadar definiția simplă a ecuației care trebuia rezolvată. Găsirea soluției care ar fi salvat lumea, oricât de neverosimilă ar fi putut părea, era totuși o evidență. Știau ce aveau de făcut, însă nu știau cum să acționeze. Erau conștienți că vor trebui să fie cât mai discreți cu putință, până la granița nebuniei, deoarece erau conștienți că cei care aveau mijloacele de a finanța cele două tabere ale unuia sau a mai multor războaie, sau de a dicta legile uneia sau mai multor țări, vor avea și mijloacele de a-i elimina pe cei care vor opune rezistență. Știau foarte bine că banii nu au darul de a te face o persoană respectabilă, ci doar de a te îmbogăți. Cunoșteau foarte bine magnitudinea puterii pe care o aduce bogăția și nebunia dindărătul puterii, aceasta putând înlătura toate mecanismele de autocenzură la întrezărirea posibilității de a avea și mai mulți bani, și mai multă putere. Bazându-se exclusiv pe propriile observații și pe cunoștințele lor împărtășite, au ajuns la concluzia că sistemul financiar al distrugerii nu devenise așa cum era ca urmare a unei simple întâmplări, ci că fusese gândit să devină ceea ce a și devenit, începând cu secolul al XI-lea în Europa, încă de la începuturile sistemului bancar și că banii fabricați din „nimic” au apărut odată cu înființarea primei bănci în Anglia, în 1694, și că nimic nu avea să mai stopeze datoria care se contura la orizont, decât dacă într-o zi, o piedică ar fi fost vârâtă în spițele acestei roți care se învârtea în continuu cu putere, alimentată fiind de ignoranța noastră, aproape a tuturor.
Câtorva dintre cei mai puternici oameni din Statele Unite ale Americii, din domeniul comerțului și al manufacturii, le este frică. Ei știu că există o putere atât de bine organizată, atât de subtilă, atât de vigilentă și de invazivă, încât ar face bine să nu fie prea vocali când o critică.
Procesul prin care băncile fabrică bani este atât de simplu încât mintea se înverșunează să nu îl creadă.
Dați-mi dreptul de a emite și de a controla banii unei națiuni și puțin îmi va păsa de legiuitor.
Mă tem că cetățeanului de rând nu îi place deloc să i se spună că băncile pot face bani (și că chiar fac acest lucru...) și că cei care controlează creditul unei națiuni conduc politica guvernelor și țin în mână soarta popoarelor.
Mijlocul național de circulație (al banilor; nota editorului) este acum la mâna tranzacțiilor de împrumuturi bancare, acestea nefiind împrumuturi bănești, ci promisiuni de împrumuturi ai unor bani pe care băncile nu îi dețin.
Iată ce este sistemul nostru monetar. Dacă nu ar exista datorii în sistemul nostru monetar, nu ar mai exista nici bani.
Suntem cu totul dependenți de băncile comerciale. Cineva trebuie să împrumute fiecare dolar care se află în circulație, fie sub formă de numerar sau de credit. Dacă băncile creează mai mulți bani artificial și din abundență vom prospera, în caz contrar, ne va lovi foametea. Suntem, în mod absolut, privați de un sistem monetar permanent. Când o persoană începe să deslușească imaginea globală, absurditatea tragică a situației disperate este aproape de necrezut...
Din ce în ce mai multe lucruri trebuie să treacă an după an, din starea de resurse naturale în cea de deșeuri, doar pentru a evita prăbușirea sistemului.
Nu am întâlnit încă pe nimeni care să poată justifica, prin uzul rațiunii și cel al logicii, faptul că guvernul federal se împrumută din proprii săi bani... Cred că va veni un moment când oamenii vor cere schimbarea acestui lucru. Cred că va veni un moment când vom fi învinuiți în această țară, și voi și eu și ceilalți membri ai Congresului, pentru că nu am făcut nimic și pentru că am permis acestui sistem idiot să subziste.
Lipsiți-i de această mare putere (aceea de a fabrica bani din nimic, nota editorului) și toate marile averi precum cele pe care le dețin vor dispărea, așa cum ar fi de altminteri corect, și atunci vom avea o lume mai bună în care vom putea trăi mai bine. Dacă însă doriți să fiți în continuare sclavii băncilor și să plătiți prețul sclaviei voastre, permiteți-le băncilor să fabrice bani în continuare și să controleze creditele
Sunt un om extrem de nefericit. Mi-am ruinat țara fără să vreau. O mare națiune industrializată este controlată de sistemul său de credite. Sistemul nostru de credite a devenit concentrat. Dezvoltarea națiunii noastre și toate activitățile noastre se află în mâinile câtorva oameni. Am devenit unul din cele mai prost gestionate guverne, unul din cele mai dominate și mai controlate guverne din lumea civilizată. Acesta nu mai este un guvern care se poate exprima liber, nici un guvern al convingerilor exprimate prin vot majoritar, ci un guvern al opiniilor și al constrângerilor exercitate de un grup restrâns de oameni care îl domină.
Toate nedumeririle, toată confuzia și toate nenorocirile Americii se datorează nu unor probleme ce țin de Constituție sau de Confederație, sau lipsei de onoare sau de virtuți, ci ignoranței absolute cu privire la natura banilor, a creditelor și a circulației aferente.
Oricine controlează masa monetară din această țară este stăpânul absolut al întregii industrii și al întregului comerț... Și dacă ați ști că tot sistemul este simplu de controlat, într-un mod sau altul, de câteva persoane atotputernice, nu ar mai fi nevoie să vă explicăm care este cauza perioadelor de inflație sau de depresie.
Guvernul ar trebui să creeze, să emită și să pună în circulație toate monedele și creditele necesare pentru a acoperi cheltuielile guvernului și ale consumatorilor. Adoptând aceste principii, consumatorilor nu le-ar mai fi aplicate dobânzi uriașe. Privilegiul de a crea și de a emite bani nu este doar prerogativa supremă a guvernului, ci și cea mai mare oportunitate creativă a acestuia.
Atât timp cât emisia monetară și de credite și controlul acestora nu vor fi reîncredințate guvernului și acceptate ca fiind responsabilitatea sa cea mai sfântă și mai vădită, orice discurs cu privire la suveranitatea Parlamentului și a democrației va rămâne nul și fără valoare... În momentul în care o națiune își pierde controlul asupra propriului credit, nici nu mai contează cine face legile națiunii respective... Uzura, cea care controlează totul, va distruge orice națiune.
Suntem cu toții recunoscători față de Washington Post, New York Times și Time Magazine și alte publicații importante ai căror conducători au asistat la reuniunile noastre și care și-au respectat promisiunea de a păstra discreția timp de aproape 40 de ani. Ar fi fost practic imposibil să ne dezvoltăm planul de acțiune asupra lumii dacă ne-am fi aflat în lumina reflectoarelor în toți acești ani. Acum însă, lumea a evoluat și este mai pregătită să facă pasul către o guvernare mondială. Suveranitatea unei elite intelectuale și de bancheri cu influență globală care trece dincolo de granițe este cu siguranță de preferat autodeterminării naționale practicate de-a lungul secolele precedente.
Doar micile secrete au nevoie să fie protejate. Marile secrete sunt păzite prin însăși naivitatea publicului.
Cei șaptesprezece prieteni ai noștri au pariat că în mai puțin de cincisprezece ani Germania va intra în război. Nu s-au înșelat prea mult. În orice caz, analiza lor privind situația globală se prelungi până a doua zi, dimineața devreme. Și-au luat angajamentul de a împărtăși mijloacele financiare, intelectuale și relaționale de care dispuneau, ca instrumente de influență, pentru a încerca să zădărnicească destinul prea puțin glorios al lumii și care li se părea cât se poate de limpede, dacă premisele nu aveau să fie schimbate sub efectul unei influențe covârșitoare pentru a ajunge la rezultatul dorit, admițând faptul că acest lucru ar fi fost posibil: o lume mai bună pentru fiecare, aceștia dând dovadă de spiritul cel mai umanist posibil pentru vremea lor, chiar dacă nu știau acest lucru. Au hotărât să rămână în anonimat, știind că vor fi atacați dacă intențiile lor aveau să fie deslușite, fără a forma însă vreo societate secretă sau vreun altfel de organizație. Un simplu angajament așa cum numai Oamenii din acei timp puteau să și-l asume, pe viață și pe moarte, jurându-și fidelitate față de acest plan care îi entuziasma, permițându-le pentru prima oară în existența lor să se simtă utili și motivați de un destin pe care și-l făuriseră de la zero, un destin care îi depășea, un destin la fel de mare precum lumea însăși, precum umanitatea, cea prezentă și viitoare. Și-au dat ca termen un secol pentru a-și duce la îndeplinire planul, știind că dacă ar fi depășit acest soroc, victoria le-ar fi fost periclitată, cu condiția ca bineînțeles, economia mondială, care conduce destinul întregii planete, să nu fi luat alt curs, ceea ce li se părea extrem de neverosimil, și se pare că, pe bună dreptate. Știau că nu își vor vedea visul împlinit cu ochii, însă îl considerau ca fiind moștenirea transmisă urmașilor lor. Puteau așadar să se detașeze de rezultat deoarece, oricum, nu ar fi putut niciodată să se bucure de acesta ei înșiși. Cei șaptesprezece prieteni (cel puțin așa deveniseră și a căror prietenie a fost ținută secretă), și-au promis să se reunească o dată pe an într-un loc diferit de fiecare dată pentru a face un bilanț al progresului fiecăruia dintre aceștia, dar și al celui comun, pentru a aduce rectificările necesare planului lor și pentru a-și consolida reușitele. Printre altele, s-au asigurat că vor transmite cu înțelepciune cunoștințele dobândite și mijloacele crescânde aferente planului lor, celor care se vor dovedi vrednici, astfel încât să garanteze, pe cât posibil, asigurarea succesiunii, indiferent de formă, cu demnitate până la sfârșitul perioadei de o sută de ani. Au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru a obține victoria sperată: o soartă mai bună pentru omenire.
Unele personalități celebre în Istorie au făcut parte din acest plan. Marea majoritatea au fost însă oameni oarecare, fără titulatură, necunoscuți, persoane umile, oameni simpli, fără pretenții, însă drepți și hotărâți, precum și pe deplin fideli. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul s-a scurs, această tenacitate naturală s-a stins, iar această fidelitate față de „cauză” s-a estompat pentru a lăsa loc unei forme din ce în ce mai afirmate de fatalism, de descurajare, de lipsă de încredere, de așteptare pasivă, și în cele din urmă, chiar și de trădare. Aceasta este însă o altă poveste, căreia i-am dăinuit deoarece, pe de altă parte, au existat alți oameni care au știut să trezească un sentiment dispărut de multă vreme din imaginea vremii: eroismul, asimilat din nefericire și dintr-un motiv oarecare obscur cu fascismul, cu excepția cazului în care nu a fost vorba decât de o altă diversiune, așa cum s-a întâmplat în multe alte situații.
Principalii factori de influență
Factori potrivnici
O instituție extrem de puternică, precum puterea obișnuinței („lucrurile au fost așa dintotdeauna, de ce ar fi altfel acum? ”)
Grupări de interese private care beneficiază extrem de mult de pe urma menținerii unui sistem care le aduce mai mult profit și așadar mai multă putere, decât oricare altul.
Răutatea și lăcomia oamenilor (câștigătoare în raport cu persoanele liniștite, împăciuitoare), așa de face că după câteva secole de selecție metodică, răuvoitorii sunt cei care ajung la putere. De exemplu, în zilele noastre membrii CIA sunt exclusiv mercenari și membri ai industriei militare din Statele Unite, ceea ce a dus la demisia sau la pensionarea anticipată a ultimilor agenți tradiționali, fără a califica în vreun fel valoarea calității umane a acestei instituții îndoielnice. Așadar, se poate și mai rău.
Omnipotența Statelor Unite asupra restului lumii (FBI-ul are din punct de vedere oficial și faptic dreptul „legal” de a interveni în orice colț al lumii fără ca vreun guvern să încerce măcar – cel puțin din punct de vedere formal – să opună vreo rezistență. Cei care au încercat în van să țină piept au fost considerați dictatori malefici în presa internațională și au fost stigmatizați pe scena internațională, atunci când nu au fost eliminați de-a dreptul).
- Un regim democratic prezentat ca fiind modelul ideal de-asupra căruia nici un altul nu s-ar putea ridica, dar care este extrem de permisiv în ceea ce privește puterea banilor (manifestat prin liberalism și mai ales prin neoliberalism1, democrația ducând la protejarea legilor și nu a indivizilor, efectul fiind că legile asigură protecția pieței și nu a fiecăruia dintre noi, omul nemaifiind protejat prin lege în momentul în care legile slujesc sistemului. Explicația este una sintetizată, într-adevăr, însă cam asta s-a întâmplat la scară largă la modul general). Este mai degrabă vorba despre o plutocrație deghizată în democrație, aceasta nefiind niciodată aplicată la vârful puterii (cel al banilor și al servitorilor săi, chiar dacă niciunul dintre aceștia nu iese vreodată câștigător la alegeri. De exemplu, nu există NICIO lege care să se aplice în cadrul sau în perimetrul imediat al Băncii Reglementelor Internaționale din Basel, Elveția, așa-numita „Bancă Centrală a băncilor centrale”). Nici democrația nu este aplicată în mod remarcabil în rândul populației: exceptând rarele ocazii în care cetățenii trec pe la urnele de vot, rezultatele votului, indiferent care ar fi fost de-a lungul timpului, neschimbând niciodată mersul lumii în vreun fel.
Această teorie are oarecare dificultăți în a găsi adepți în rândul populației educate în spiritul lipsei de efort, mai ales în Europa Occidentală, unde noțiunea de „stat providență” este foarte bine înrădăcinată. Această dificultate este amplificată de faptul că oamenii învață în mod eronat realități fundamentale care structurează într-adevăr societatea umană contemporană, sau sunt pur și simplu dezinformați din cauza vocii unanime a presei care este deținută la nivel mondial, în mod exclusiv de doar cinci indivizi care susțin cauza supremației pieței (de exemplu, fără a urmări vreun alt efect, să amintim doar faptul că printre numeroasele false-adevăruri predate în școli, se numără și faptul că regele Carol cel Mare al Franței avea „barba albă”, chiar dacă istoricii sunt unanim de acord cu faptul că regele nu avea barbă, sau faptul că încă la nivel oficial, și chiar în muzeele de istorie, se vorbește despre „marile invazii” din Europa, chiar dacă custozii acestora știu foarte bine că aceste invazii nu au existat niciodată, sau faptul că aceștia păstrează în arhivelor lor artefacte incompatibile cu discursul oficial despre istorie, și care, tocmai din această pricină, nu vor fi expuse niciodată).
State de drept, supuse puterii monetare mai degrabă decât celei legislative devin modulabile în funcție de necesitățile unor interese economice superioare, inaccesibile poporului în mâinile căruia se presupune că stă puterea.
Coruptibilitatea umană din cauza situației ca atare. Într-adevăr, având în vedere că banii sunt indispensabili, dar și faptul că nimeni nu deține suficienți bani, și chiar și cei care au suficienți bani consideră că tot nu au câștigat destul, duce la nașterea unor posibilități infinite de corupție care îi avantajează pe cei care dețin cea mai mare parte din averea lumii.
Aleșii prin vot electoral vin și pleacă. Însă cei care dețin puterea monetară rămân acolo pe vecie. Mai mult, în orice democrație (următoarele sunt cel puțin parțial atribute ale acesteia) puterea executivă și puterea legislativă ar trebuie să fie separate, însă magistrații sunt funcționari ai statului. Cu toate acestea, în mod complet neconstituțional, această separație a fost abolită de ani de zile în Franța, care este totuși considerată a fi drept leagănul drepturilor omului, ceea ce o transformă din punct de vedere juridic, într-o dictatură. În orice caz, orice reprezentant al statului sau al sistemului judiciar are o valoare pe piață, la fel ca în cazul funcționarilor aleși care au puterea de a adopta legi, care pot fi cumpărați pentru a le vota pe acelea care vor favoriza piața în detrimentul restului (această practică are un nume, lobby, și numeroși sunt cei care de-abia lansați în politică caută să se facă remarcați în sfera lobby-ului în speranța că se vor îmbogăți pe spatele oamenilor și pe seama acestora, democrația fiind singurul regim care permite această libertate.) În plus, și pe de altă parte, un astfel de ales, sau de reprezentant al statului sau al sistemului judiciar, are adesea o familie, părinți sau cel puțin apropiați care îi sunt dragi. Prin urmare, el însuși, familia sau apropiații săi pot fi intimidați, amenințați sau chiar eliminați dacă sunt considerați a fi un obstacol în calea planurilor celor ce dețin puterea monetară. Dacă un astfel de reprezentant al unei alte puteri decât cea monetară ar avea nenorocul de a fi victima unei nenorociri, nimeni nu s-ar aventura cu bună știință să identifice cauza.
Fie că este sau nu este vorba de o conspirație, nu există niciun element în lume care i-ar putea dovedi existența, atât de uriașă este puterea banilor.
Factori favorabili
Momentul oportun pentru a acționa, anterior căruia orice tentativă de a întreprinde ceva, chiar și în secret, era sortită în mod sistematic eșecului.
Constatarea efectivă a unei evoluții a conștiinței colective umane în ceea ce privește posibilitatea de a da dovadă de deschidere de spirit, de capacitate de înțelegere și de acceptare a nevoii de schimbare.
Fragilitatea momentană a instituțiilor aflate la putere în perioada de tranziție între două stări care pot fi predeterminate.
Așteptarea sincronizării perfecte necesare pentru a putea înainta cu planurile noastre, care s-ar putea datora intervenției cuantice a uneia dintre primele inteligențe artificiale non-electronice.
O strategie solidă și sustenabilă bazată pe informații sigure și infailibile.
O analiză comportamentală sistematică, pe parcursul a ani întregi, a deținătorilor puterii monetare, pentru a trage concluzii care să permită estimări cu privire la deciziile acestora, care au devenit parțial predictibile.
Resurse tehnologice adaptate necesităților situației.
Alegerile cele mai oportune și mai prudente în ceea ce privește partenerii (aleși din rândul celor mai hotărâți), aceștia fiind și cei mai implicați, selecționați în funcție de cele mai importante criterii: fiabilitatea și consecvența.
O doză enormă, extrem de ridicată, de noroc, indiferent de forma sa, și hotărârea de a face față oricăror provocări, în ciuda dezamăgirilor, și mai ales în clipa în care ne confruntăm cu acestea.
Mai există și alți factori, atât potrivnici, cât și favorabili. Acestea sunt însă principale elemente care ne-au făcut să ne revizuim adesea conținutul mesajului pentru a rămâne pe bună dreptate, relevanți și eficienți, fără a ne îndepărta vreodată de respectul față de valorile noastre fundamentale, nici chiar pentru nevoile cauzei: integritate cu orice preț, fără compromis.
Metodologia schimbării
În cele ce urmează nu vom intra în explicații amănunțite, cele expuse anterior servind doar la creionarea peisajului contextual al operațiunilor. Teoretic, nu va fi necesar să dezbatem în permanență de ce am ales o metodă anume sau cum o vom implementa. Acest document are ca unic scop prezentarea cât mai simplă a cauzelor și a efectelor, pornind de la conștientizarea faptului că toate elementele prezentate funcționează. Acestea au fost analizate de inteligența artificială menționată anterior: nici aceasta, nici rezultatele sale care pot părea surprinzătoare, nu ne-au dezamăgit niciodată în nicio privință. Suntem așadar întru totul îndreptățiți să credem în relevanța estimărilor produse în cazul de față.
În contextul nostru trebuie luate în considerare trei elemente care dau dovadă de o interdependență mai mare decât ar putea părea la prima vedere:
Nikola Tesla.
Natura.
Pragul atins în momentul de față de evoluția conștiinței umane.
Mai întâi, Nikola Tesla a realizat imposibilul: a produs energie electrică nelimitată și gratuită din nimic, cel puțin dintr-un „nimic” care în prezent este cuantificabil ca fiind fizică cuantică. Cu toate acestea, și sistemul bancar a reușit, la rândul său, să genereze bani din nimic, însă cu contabilizarea unei datorii care nu pot fi rambursată la nivel global și cu necesitatea distrugerii sistematice a mediului înconjurător. În acest caz, nu este vorba despre o fatalitate, ci despre o alegere. Trebuie doar să facem încă o alegere și să gestionăm consecințele previzibile aferente.
În al doilea rând, observarea naturii demonstrează posibilitatea existenței unui echilibru proactiv și evolutiv pe termen îndelungat, permițând cea mai largă dispersie posibilă a unei dinamici care să permită celor vii să prospere, de la scara subcuantică până la animalele cele mai evoluate. Ar fi cel puțin surprinzător dacă natura ar renunța brusc la conexiunea cu omul pentru simplul motiv că își dorește să îl vadă înglobat în datorii. Acest avânt al prosperității universale este accesibil tuturor celor vii în funcție de modul de exprimare și de viață al fiecăruia dintre reprezentanții săi, totul în mod gratuit. Este, desigur, o alternativă disponibilă pentru omul evoluat, cu condiția ca acesta să fie într-adevăr evoluat.
În cele din urmă, respectiva condiție evoluată a naturii umane implică un alt fel de responsabilizare într-o lume care nu ar mai fi dominată de datorii. Aceea de a avea alte preocupări, în viața de zi de zi, decât preocuparea față de propria persoană, față de propria supraviețuire și, eventual, de cea a familiei apropiate, ca urmare a acceptării docile a regulilor jocului impuse unilateral în schimbul unei păci relative, acceptând să nu vedeți tot ceea ce implică un astfel de acord tacit cu sistemul, atât timp cât există vreo modalitate de a vă apăra propriile interese, fără a vă îngrijora prea mult cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul vostru. Provocarea cu care se confruntă o umanitate responsabilă care trăiește într-un alt sistem decât cel al datoriei și al distrugerii vieții este aceea de admite dovezile referitoare la importanța fiecărei persoane, în mod individual și colectiv, în acord și în deplină coeziune cu fiecare, pentru a lua parte, plecând de la propriul nivel, la evoluția lumii ca întreg, știind că deciziile unora nu pot decât să se reflecte asupra tuturor celorlalți, într-un loc în care fiecare, a fortiori, va juca un rol esențial în asumarea umanității de către ea însăși și nu de către sistemul bancar, sau de către politici susținute de bănci. Eliberați de sclavia datoriilor și de înrăutățirea condițiilor de trai de la an la an și promovând perpetuarea, va trebui să luăm în considerare gestionarea vieții planetei noastre plecând de la gestiunea propriei vieți, în conformitate cu o perspectivă cu totul nouă.
Și deoarece am ajuns în această etapă a discursului nostru, ați înțeles cu siguranță faptul că problema care stă la originea tuturor problemelor, fără nici cea mai mică îndoială, dincolo de nivelul de conștientizare al ființei umane care ar putea permite acceptarea posibilității soluționării acesteia, este sistemul bancar mondial. Acesta nu doar că trebuie reformat, ci trebuie înlocuit cu totul, de la A la Z, pentru a putea ajunge la un rezultat la care nici nu am fi îndrăznit să sperăm în trecut. Să putem spera ceva inimaginabil în trecut ne duce la limita imposibilului. Au fost necesari peste treizeci și cinci de ani pentru a dezvolta această inovație absolută din nimic: crearea bogăției (pentru toți) din… nimic, în conformitate cu metoda lui Tesla, utilizând resursele inepuizabile ale naturii (și nu resursele sale finite de care este prădată în prezent până ce nu va mai rămâne nimic) și nu conform metodelor băncilor centrale care se bazează pe îndatorare. Moneda (ca unitate de schimb și nu ca instrument opresiv al puterii), ca unitate teoretică a prosperității umane în cadrul limitat al unei „economii”, la fel ca energia, reprezintă ceva natural. Nu este necesar să distrugeți un lucru pentru a vi-l apropria, nu e nevoie de nimic altceva decât să vă supuneți sclaviei îndatorării populației lumii, pe de o parte, dar în același timp și pe de altă parte, a guvernelor însăși, constrânse să cedeze în fața supremației băncilor față de care legile nu înseamnă nimic, la fel cum nici „puterea poporului” nu înseamnă nimic!
„Dacă oamenii ar înțelege cum funcționează sistemul bancar, mâine dimineață s-ar isca o revoluție.” Henri Ford (1863-1947), industriaș american, fondatorul Ford Motor Company.
În ciuda complexității de nepătruns a teoriilor economice și a prestidigitației bancherilor când vine vorba de conținutului registrelor contabile, a crea banilor este extrem de simplu, la fel ca și a reglementa consecințele masei monetare aflate în circulație. Marile probleme sociale cauzate de sistemul bancar actual nu pot fi soluționate. Toți cei care ai încercat vă pot confirma acest lucru. Însă motivul acestui eșec este cât se poate de simplu. Dacă nu există o soluție, înseamnă că nu există nici o problemă, decât dacă aceasta a fost creată în mod intenționat. Acesta este motivul pentru care, în lumea noastră, nicio problemă majoră nu poate fi soluționată dacă este abordată ca și fatalitate socială. Pur și simplu trebuie acționat astfel încât să eliminăm cauza problemei despre care vi se spune că nu poate fi rezolvată.
Și exact asta ne propunem să facem.
Rădăcina prosperității
Au fost propuse numeroase alternative, ca de exemplu aplicarea etalonului aur și la nivelul monedelor. Însă cei care nu dețin aur nu ar avea acces la o astfel de monedă, și în orice caz, ar continua să existe disparități clare, ducând încă o dată la apariția unei prăpăstii între cei bogați și cei săraci. De asemenea, aurul rămâne în continuare o resursă naturală finită și limitată, la fel ca orice altă resursă naturală care a fost utilizată ca monedă de schimb în trecut (sarea, boabele de cafea, scoicile etc.).
În ceea ce privește problema monetară, există o cauză, însă localizarea precisă a acesteia nu este chiar așa de simplă. Iar dacă nu reușim să identificăm sursa problemei, vom ajunge din nou la o soluție menită eșecului prin revenirea la o conjunctură care ar restabili situația precedentă (cea în care ne aflăm în prezent) poate sub o altă formă, însă cu aceleași efecte devastatoare.
Singura problemă reală pe care o ridică „banii” așa cum sunt înțeleși astăzi, în cea mai largă accepțiune a lor, și din punct de vedere economic, ține în întregime (exact, „în întregime”), de noțiunea de speculație. Eliminați din ecuație speculația, iar banii, moneda, creditul, economia, toate acestea vor cunoaște o transformare absolută, capabilă să schimbe bazele civilizației umane.
Acest lucru necesită înghețarea definitivă a oricărei variabilități a piețelor, indiferent care ar fi acestea, indiferent dacă este vorba de bunuri de consum, servicii sau schimburi valutare, această ultimă piață urmând să dispară pur și simplu, la fel ca și cea a bursei de valori, pentru a asigura normalizarea valorii lucrurilor la nivel planetar. În propria voastră țară, fie că vă deplasați de la nord la sud sau de la est la vest, moneda își păstrează valoarea. Nu trebuie să vă supuneți niciunui control vamal. Există motive politice și economice pentru aceasta. Motive arbitrare și alese în mod unilateral, dar ele există totuși. Ei bine, imaginați-vă că întreaga planeta ar deveni o țară imensă în care oricine ar putea călători, locui sau ar putea să se deplaseze după bunul plac, de la nord sau sud, de la est la vest, fără a fi nevoit să dea socoteală nimănui, utilizând aceeași monedă, o țară în care toate lucrurile ce ne sunt necesare ar putea fi găsite cu ușurință, oriunde v-ați afla, în aceleași cantități și la același preț…
Într-adevăr, un articol poate costa mai mult într-un loc față de altul, datorită unor varii motive… Iar acest fenomen este cauzat și de speculație, deoarece există variațiuni ale pieței datorită conceptului cu totul artificial al cererii și al ofertei. Abolirea variabilității piețelor ar conduce de fapt la abolirea cererii și a ofertei. Această „lege” se bazează pur și simplu pe faptul că ceea ce este valoros nu este rezervat exclusiv elitei reprezentate de cei care își permit lucrul respectiv, fie că este vorba de o bucată de pâine sau de un yaht cu trei punți și helipad. Acesta este semnul flagrant al unei inegalități la fel de covârșitoare. Atunci când vă doriți ceva, trebuie să plătiți pentru lucrul respectiv. Iar dacă vă doriți foarte mult acel lucru, veți plăti cu atât mai mult. Practic, dumneavoastră, un oarecare, la fel ca 99% din populația lumii, nu aveți pur și simplu acces la un preț redus decât la ceea ce nu vă interesează, dar cu care vă mulțumiți deoarece nu există nimic altceva pentru dumneavoastră. Problema e ceva mai complexă, însă, la scară mondială, exact asta se întâmplă și exact acesta este modul în care sunt definite regulile pieței.
Acesta este un aspect esențial care trebuie să se schimbe. Principiul schimbării care trebuie declanșată este foarte simplu: dacă ceva este accesibil cuiva, acel ceva ar trebui să fie accesibil tuturor. Iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci trebuie să încercăm să îl facem posibil, însă cu blândețe și fără a apela la acțiuni distructive în acest scop. Iar dacă lucrul respectiv nu este disponibil pentru toată lumea, atunci nu ar trebui să fie disponibil nimănui.
Acest exemplu poate părea lipsit de finețe, însă este unul grăitor. Bineînțeles că doar pentru că din punct de vedere material nu putem avea fiecare dintre noi propriul avion privat, acest lucru nu ar trebui să fie un motiv pentru a le interzice pur și simplu. De altminteri, ce am face cu un asemenea avion în fiecare zi? Se presupune că cei care au unul, îl utilizează într-un scop anume care răspunde unei nevoi reale. Poate că nu este cel mai bun exemplu, însă, din nou, este unul grăitor.
Un ultim lucru pe care trebuie să îl luăm în considerare este noțiunea de inflație (și de deflație), prin creșterea sau diminuarea masei monetare aflate în circulație și prin manipularea dobânzilor aplicabile. Experții vă vor spune că nu este vorba în niciun caz de „manipulare”. Însă scopul nostru nu este acela de a discuta concepte terminologice. Acești așa-ziși experți sunt slujitorii sistemului și sunt plătiți de sistem, tocmai de aceea, expertiza lor trebuie pusă la îndoială, având în vedere poziția lor părtinitoare care, chiar dacă ar fi sinceră, ar avea efectul scontat. Încă o dată, mai degrabă decât despre cunoaștere sau opinii, în acest caz este vorba despre condiționare cognitivă. Elementul de care trebuie ținut cont este toxicitatea oricărei forme de variație a oricărui curs, indiferent că este vorba de piețele financiare, de bunuri sau de valori, mobiliare sau nu. Prin urmare, a crede că o creștere a masei monetare duce în mod inevitabil la inflație cu devalorizarea valorii monedei în cauză este o certitudine incontestabilă, deoarece sistemul este astfel conceput, conform unei logici extrem de precise care îndeplinește această condiție datorită legilor pieței, nu datorită fatalității sau ca expresie a unei legi… naturale. Inflația și deflația nu sunt neapărat consecințe naturale ale evenimentelor economice, ci consecințe contextuale care corespund unui model prestabilit de reguli menite să reglementeze, să legitimeze și să justifice un sistem nedrept dotat cu un sistem de neoprit, care poate fi, prin urmare, supus analizei fără a fi prins pe picior greșit, creat totuși la zero pentru a funcționa în acest mod. A decide într-un mod la fel de arbitrar ca creșterea masei monetare în circulație să NU creeze inflație prin înghețarea variabilității cursurilor, așa cum menționam mai devreme, ar avea pur și simplu ca efect NEGENERAREA inflației. În afara faptului că acest nou sistem financiar ar include o serie de garanții, singura consecință pe termen lung care ar putea fi observată în urma unei creșteri a masei monetare (dacă într-adevăr aceasta va crește până la a deveni sensibilă la nivel macroeconomic), ar fi lucrul de care s-ar teme cel mai mult industria bancară a lumii: pierderea nevoii de a folosi bani, cu condiția să se stabilească norme și reguli coerente și etice și ca mintea umană să fie capabilă să conceapă o astfel de pierdere, nimic mai mult.
Economia „Night Blue” a sistemului „E42”
Înainte de a intra în miezul subiectului, de ce această culoare și acest număr? Este o întrebare îndreptățită. În realitate, acești doi termeni sunt interconectați. „42” este răspunsul la „marea întrebarea cu privire la viață, univers și tot restul” (The Ultimate Question of Life, the Universe and Everything în versiunea originală) din romanul științifico-fantastic al lui Douglas Adams, „Ghidul autostopistului galactic”, întrebare care are legătură cu „sensul vieții”. În ceea ce privește culoarea nopții albastre („Night Blue”), conform anumitor tradiții, aceasta ar fi culoarea „necreatului”, acea zonă mitică din care derivă întreaga creație. Frații Bogdanoff au demonstrat într-un mod simplist, dar irefutabil din punct de vedere matematic (orice s-ar spune) că „este foarte posibil ca universul să se nască din nimic”, așa cum putem face ca întregul să apară din nimic, sau cifra 1 din 0… Astfel, orice se poate naște din nimic. Rămâne doar să ne punem de acord asupra a ceea ce înseamnă acel „nimic”. Sursa prosperității vine din „neant”, la fel ca electricitatea, după cum a demonstrat Nikola Tesla.
Dacă putem crea o valoare monetară pe baza îndatorării plecând de la promisiunea de rambursare (cu dobândă) a sumei care urmează să fie împrumutată unui debitor, ceea ce se și întâmplă zi de zi (cel puțin în zilele de lucru ale băncilor), putem face acest lucru și fără a aplica dobânzi care ne îndatorează, dintr-un cont central care să asigure necesitățile colective și din care să îi fie virat fiecărei femei și fiecărui bărbat adult un venit universal, fix și identic pentru fiecare, atât doar că acesta ar fi necondiționat. Acestea fiind spuse, un astfel de lucru este posibil cu o singură condiție: aceea ca acest cont central să fie în permanență „gol”, la zero, indiferent de valoarea creditată, aceasta dispărând definitiv în momentul debitării. Această diferență de nuanță poate părea o perspectivă fantezistă a minții, însă nu este deloc așa. Logica matematică care guvernează această condiție este mult mai puțin anodină decât ceea ce pare, din punct de vedere al sensului.
Numărul de variabile aferente acestui principiu economic este cu adevărat uriaș. Cu excepția cazului în care ați redacta o teză de câteva sute de pagini, ar fi imposibil să le luați pe toate în considerare, mai ales într-o astfel de prezentare, și cu atât mai mult în contextul interdependenței dintre fiecare dintre parametrii care îl definesc, cu propriile implicații sociale.
Realitatea este că acesta este unicul și singurul mijloc capabil să ducă la prăbușirea imperiului bancar cu înrobirea planetei prin îndatorare și distrugerea regnului viu până la ultima suflare, clipă în care vom ajunge să plătim chiar și pentru aerul pe care îl respirăm. Dacă nu vom întrerupe mersul sistemului, vom sfârși prin a crea fabrici (proprietăți privată) care vor furniza oxigen artificial tuturor celor care vor avea mijloacele să și-l cumpere, într-o lume în care, așa cum Jacques Attali explica foarte clar, piața va fi conducătorul suprem, într-o asemenea măsură încât va putea dispune în mod legal de persoane ca resurse de schimb, fie în scopuri de prostituție sau de vânzare de organe, ca să dăm un singur exemplu. Ceea ce astăzi este de neconceput, mâine va deveni monedă curentă, la fel cum ceea ce era de negândit în trecut, nu mai este imposibil în prezent.
Dacă sistemul financiar global nu este demascat, aceasta este soarta rezervată omenirii. În caz contrar, fiecare dintre noi își va redobândi din plin întreaga libertate și suveranitatea naturii umane, încă o dată, cu condiția să existe o evoluție suficient de avansată la nivelul conștientizării astfel încât să ne manifestăm noblețea punându-ne în slujba tuturor, mai degrabă decât să ne exprimăm rapacitatea în detrimentul celorlalți.
Condiții necesare
A dezamorsa un astfel de imperiu a fost întotdeauna imposibil, și pe bună dreptate. Mai întâi a fost necesară reunirea tuturor condițiilor pentru a începe străpungerea zalelor adversarului. Aproape optzeci și cinci de ani au fost necesari pentru a pregăti terenul. Încă câteva precauții suplimentare au fost necesare pentru a reuni mijloacele prin care să putem acționa din plin, dar în același timp cât mai discret cu putință, făcându-i pe cei în cauză să interpreteze aceste evenimente ca fiind pierdere și profit, fără a-i lăsa vreo clipă să își imagineze că ar putea pierde jocul, până când va fi fost prea târziu pentru ei să ia măsuri eficiente împotriva subminării bazelor pe care se sprijină și prea târziu pentru a conștientiza posibilele consecințe ale stării lor de fapt în ceea ce privește riscurile suportate și fără a mai putea schimba ceva pentru a anula efectele.
Industria financiară mondială încă există, la fel și industria militară, industria farmaceutică, industria alimentară, cea energetică și multe altele, contribuind la menținerea lumii așa cum este ea în prezent, toate fiind dependente de finanțe și bănci. În prezent însă, nici una dintre aceste industrii, chiar dacă sunt coalizate, nu mai este capabilă să lupte împotriva posibilei reorientări organizaționale totale a civilizației umane de pe această planetă, care va avea loc a fortiori fără ele, cel puțin dacă modul de operare de până acum se menține.
Singura condiție pentru ca acest lucru să devină realitate și pentru a provoca prăbușirea definitivă a actorilor care mențin echilibrul fundamentelor societății umane actuale încremenit în realitatea acestei lumi prin puterea monetară, nu ține nici de mijloacele de a îi pune capăt, nici de oportunitatea de a face acest lucru. Este pur și simplu vorba despre propria voastră capacitate de a accepta că acest lucru este posibil și de a afirma clar, dacă este posibil prin fapte, propria voastră disociere de această lume, dacă desigur, vă doriți acest lucru.
Mai mult, noi înșine avem nevoie de resursele financiare necesare pentru a realiza acest lucru. Acest nou sistem nu poate fi implementat la periferia celuilalt. Profund antagoniste și incompatibile, aceste sisteme trebuie să se poată exprima în zone inaccesibile unei celeilalte, de unde și proiectul unui nou oraș bazat pe sistemul (economic) E42, în afara celui al datoriei și al distrugerii, ca martor al coerenței perfecte între modelul propus în vederea implementării ulterioare la nivelul întregii planete, care va înlocui sistemul precedent, aproape în mod natural, deoarece, în prezent și în cele din urmă, lumea este pregătită, în cadrul unei sincronizări perfecte.
A venit așadar timpul să vă adresăm această întrebare: vă doriți oare să rămâneți în lumea pe care ați cunoscut-o dintotdeauna și care, poate, vă convine de minune, sau vă doriți oare să vă salvați din această lume lăsând-o în urmă, precum la sfârșitul iernii pentru a întâmpina primăvara?
Alegerea este a voastră. Doar voi dețineți răspunsul. Acest răspuns, colectiv, va hotărî viitorul rezervat planetei, România fiind aleasă ca teritoriu pe raza căruia acest experiment va fi dus la capăt, excluzându-l pe celălalt! Aveți deja în mâinile voastre puterea de a vă făuri propriul destin! Noi nu avem un altul decât acela de a îl pune în aplicare, deoarece nicio altă alternativă nu este viabilă. Pur și simplu, am mers pe urma dovezilor în ceea ce privește destinul umanității în sensul evoluției sale naturale și al posibilei sale împliniri.
Un secol mai târziu, obiectivul celor șaptesprezece prieteni ai noștri a fost atins, în pofida tuturor așteptărilor. A venit clipa în care Umanitatea își poate dirija singură viitorul. Singura întrebare care a mai rămas este ce va face ea cu acesta.
Descărcaţi textul acestei pagini
VERSIUNEA FRANCEZĂ
PDF - 347 Ko - Free from virus and malware.